Bat vânturi reci prin adunare
Rămânând urmele furtunii,
Iar ploaia duhului n-apare
Să stingă orice tulburare
Căci ceaţa i-a orbit pe unii;

Să fie noapte peste mine
Sau să visez eu tot ce văd?
Oameni nu mai au din Tine
Amestecându-se prin lume
Grăbiţi se duc spre un prăpăd.

Unde-I Cuvântul sfânt din Carte
ce ni-l descrie pe Hristos?
Vor oameni din toate-al scoate
Şi din Scriptură de se poate
Pe Regele Cel glorios!

De-aceea omenirea azi
Coboară înspre asfinţit,
Câmpiile, nu mai sunt verzi,
Şi fructe, nu sunt în livezi
Lipseşte Cel ce Le-a-ngrişit

Dar voi aceii ce-aţi biruit
Şi nu v-aţi aplecat în jos!
Când valurile v-au lovit!
Voi l-aţi chemat pe-Acel iubit.
Salvaţi fiind voi de Hristos

Voi nu v-aţi clătinat pe cale
Pentru c-aveţi pe Dumnezeu,
V-aţi ridicat uşor din vale
parcă prin sunet de chimvale,
Şi drumul nu va părut greu!

Apoi uniţi în rugăciune
Cu sfinţii care-au biruit!
Ieşi-ta foc şi din tăciune
Iar Dumnezeu făcea minune
Pământu-ntreg s-a zguduit.

Din stânci sudate împreună
S-au format munţi de diamante,
Ei au trecut şi prin furtună
Căci Domnu-avea întinsă o mână
Şi-au rămas stânci nesfărâmate.

Căci rugăciunea-a fost puterea
Ce i-a purtat pe-a lor cărare
Şi ca răsplată nemurirea,
în Ţara unde-I fericirea,
Le-a oferit la terminare.

Atunci când se va sfârşi totul
Pământul se va transforma
Atunci veni-va Salvatorul,
Să îşi salveze tot poporul
Şi-ntreaga lume-L va vedea.

Căci toţi acei ce l-au urmat
Pe Regele venit de sus!
Vor fi cu marele Împărat
Şi–I vor cânta neîncetat
În Paradisul cel promis.

10/16/2008